De la Timișoara la Iași reprezentanții AMVVD au depus coroane de flori în memoria celor care s-au jertfit pentru neam și țară

De la Timișoara la Iași reprezentanții AMVVD au depus coroane de flori în memoria celor care s-au jertfit pentru neam și țară

Ziua Eroilor (în memoria celor căzuţi de-a lungul veacurilor pe câmpurile de luptă, pentru credinţă, libertate, dreptate, pentru apărarea ţării şi întregirea neamului).

S-a stabilit ca Ziua Eroilor să fie sărbătorită cu prilejul Zilei Înălţării Domnului Iisus Hristos şi să fie sărbătoare naţională a poporului român prin Decretul-lege nr. 1693/4 mai 1920 şi prin Broşura Ministerului de Război din 11.V.1923 intitulată „Programul ceremoniei înhumării ostaşului necunoscut”. Ca urmare a conjuncturilor politice, prin Decretul nr. 71/1948, Ziua Eroilor a fost stabilită pe data de 9 mai, sărbătorindu-se cu prilejul Zilei Independenţei de Stat a României şi a Victoriei asupra Fascismului până la Revoluţia din decembrie 1989, când s-a revenit la marcarea ei de ziua Înălţării Domnului sau de Ispas.

De Ziua Eroilor, la Timișoara, reprezentanții sucursalei Timiș a AMVVD, în frunte cu președintele Mihai Onea, au depus o coroană de flori la troița din curtea Batalionul 32 Cercetare Supraveghere ,,Mircea”, ridicată în memoria eroilor care și-au pierdut viața în Teatrele de Operații.

https://youtu.be/R84OSWq6z8w

Astfel, reprezentanții Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități ,,Sfântul Mare Mucenic Izvorâtorul de Mir”, militari, militari veterani ai Teatrelor de Operații, activi sau în retragere, nu i-au uitat pe cei care și-au dat viața pentru  apărarea pământului țării, a libertății și demnității neamului românesc.

    

De Ispas sau sărbătoarea Înălțării Domnului,  Eroii neamului comemorați la Iași de Sucursala AMVVD- Iași

În toate bisericile se fac slujbe de pomenire a eroilor, aşa cum se întâmplă de 96 de ani, de când la Înălţarea Domnului sau Ispasul se sărbătoreşte şi Ziua Eroilor. Astfel, Sucursala AMVVD – Iași a fost reprezentată de membrii AMVVD și de președintele de sucursală Cătălin Dobrea la depunerea de coroane în cinstea Eroilor neamului.

La Cimitirul Eternitatea din Iaşi a fost programat un ceremonial militar şi religios  la care a luat parte şi prefectul Marian Şerbescu. Au fost depuse coroane de flori la  Monumentul Eroilor, iar de la ora 13:50 au avut loc ceremonii similare  şi la Cimitirul Eroilor Evrei din Iaşi. De la ora 14.30, prefectul de Iaşi, Marian Şerbescu a luat parte şi la ceremonialul militar şi religios organizat la Cimitirul Eroilor Români din comuna Leţcani.

După ceremonial, președintele sucursalei Iași, plt.maj. Cătălin Dobrea și plt.adj. Constantin Blaga au fost invitați la TVR Iași pentru a prezenta obiectivul asociației, crearea primului Centru de recuperare, refacere și reabilitare (CRRR-AMVVD) al militarilor veterani și veteranilor cu dizabilități ai Teatrelor de Operații.

În Ziua Înălțării Domnului, bisericile ortodoxe din țară și străinătate au oficiat slujbe de pomenire a eroilor neamului românesc căzuți de-a lungul veacurilor pe câmpurile de luptă.

CINSTE ȘI ONOARE MEMORIEI EROILOR NEAMULUI!

 

* Copy This Password *

* Type Or Paste Password Here *

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Copy This Password *

* Type Or Paste Password Here *