Cronologia unui vis. Visul Centrului de recuperare, refacere și reabilitare al veteranilor și veteranilor cu dizabilități din teatrele de operații

Cronologia unui vis. Visul Centrului de recuperare, refacere și reabilitare al veteranilor și veteranilor cu dizabilități din teatrele de operații

Autor căpitan Florin Jianu

20 iunie 2006, Afganistan

Costi Slăniceanu porneşte transportorul şi pleacă spre bază. 6 luni petrecute în arşița Kandaharului. Aceasta este una dintre ultimele misiuni. După o noapte lungă, se uită la echipaj, la băieții ce i-au fost familie în ultima jumătate de an. Ştie că deşi toți sunt la fel de concentrați şi atenți ca în prima zi de misiune, zâmbetul lor ce apare uneori este oglinda gândului către cei de acasă. Zâmbeşte şi Costi. Se gândeşte la Simona, fata care îl aşteaptă în țară. Mai sunt câteva zile.

E la fel de cald ca în fiecare zi. Motorul are aceeaşi muzică de şase luni, în transportor se simte acelaşi miros de muniție şi motorină. E totul la fel, doar zilele ce au mai rămas până la întoarcere sunt mai puține şi zâmbetul acela misterios apare din ce în ce mai des. O secundă durează totul: muzica monotonă a transportorului este acoperită de un tunet îngrozitor, simte cum se năruieşte totul, o lumină înfiorătoare îl orbeşte şi…nimic!

În România comunicatul de presă este înfiorător: “Un militar român a fost ucis şi alți patru au fost răniți, în cursul nopții de luni spre marți, în urma unui incident petrecut în sudul Afganistanului, în apropierea bazei militare din Kandahar. Militarul căzut la datorie este caporalul Ionel Gheorghiță Drăguşanu, de 38 de ani, încadrat la Batalionul 341 Infanterie din Topraisar din anul 2001. Era căsătorit şi avea un copil.

Militarii răniți în incident sunt sublocotenentul Dinu Răzvan Manoilă, 25 de ani, plutonierul Iosif-Adrian Luca-Micu, 37 de ani, sergentul Costinel Valerică Slăniceanu, 28 de ani si sergentul Laurențiu Şerban, 27 de ani, transmite Ministerul Apărării Naționale. Trei dintre răniți sunt în stare stabilă în spitalul bazei din Kandahar, iar al patrulea, sergentul Slăniceanu este in stare foarte gravă.”

După o lună, sergentul Slăniceanu s-a trezit din comă în spitalul militar american din localitatea Landstuhl din Germania. Pierduse un camarad, pierduse piciorul drept din încheietura genunchiului, dar o avea lângă el pe cea căreia îi zâmbise de la mii de kilometri distanță înainte ca transportorul să treacă peste acel dispozitiv exploziv improvizat.

Simona era acolo, lângă patul lui, în Germania! Pierduse serviciul din România, dar avea lângă ea ceea ce iubea mai mult pe lumea aceasta.

Au urmat şase luni petrecute în spital , şase luni ce pot părea incredibil de îndurat pentru orice alt om, șase luni și 14 operaţii! Costi era un tânăr ca bradul în dimineața zilei de 20 iunie 2006!

În următoarele luni fişa medicală a lui Costi a fost completată: amputarea piciorului stâng, piciorul drept arsură de gradul 4 de la gleznă până sus la coapsă cu transplant de piele luată de pe spate, antebraţul drept, abdomen şi de pe bontul amputat, dublă fractură deschisă de os sacru, traumatisme la coloana vertebrală, dezlipire totală de retină la ochiul stâng, multiple schije în corp, embolie pulmonară de două ori, cauzată de perioada mare de comă.

2013, Sibiu

Împreună cu alți militari veterani, Slăniceanu pune bazele ,,Asociației militarilor veterani și veteranilor cu dizabilități din teatrele de operații”. Visul construirii unui centru de recuperare, refacere și reabilitare începe să prindă contur.

27 aprilie 2017, Câmpulung Muscel

Am fost în vizită la cea mai frumoasă şi fericită familie din lume, familia Slăniceanu.
Bărbatul, cu proteză în locul piciorului stâng, cu retina dezlipită la ochiul stâng, cu multiple schije în corp, mi-a povestit în bucătărie cum a fost scos din TAB-ul în flăcări de camarazii săi, mi-a povestit şi de piciorul drept, de arsura de gradul 4 de la glezna acestuia până sus la coapsă, de dubla fractură deschisă de os sacru, de traumatismele la coloana vertebrală, de embolia pulmonară ce l-a afectat de două ori din cauza comei prelungite.
Mi-a povestit de durerea pe care o simțea atunci gândindu-se la cei dragi, mi-a povestit de zilele în care, în comă fiind, nu ştia că lângă patul lui veneau oameni ce îl iubeau.
În timp ce noi vorbeam despre fatidica zi de 20 iunie 2006, din sufrageria apartamentului se auzeau râsete şi jocuri de copii şi mustrările prefăcute ale unei mame.
Era acolo şi se juca împreună cu copiii femeia ce îi era prietenă acum 11 ani, femeia ce a mers atunci în Germania să stea lângă capul lui, femeia ce i-a dăruit apoi 2 băieți minunați, Simona.
Iar muzica râsetelor de copii acompaniată de glasul ce se chinuia să pară mustrător al femeii mi s-a părut cea mai frumoasă muzică pe care am ascultat-o până atunci.
Peste câteva luni, urma să plec și eu în Afganistan.
În mod straniu, povestea lui Costi mă încărca de energie pozitivă.

20 iunie 2017, România.

Sunt 11 ani de când Slăniceanu a pierdut un camarad, a pierdut jumătate din piciorul stâng, a pierdut câțiva ani prin spitale…dar are TOTUL: Simona, destinatarul ultimului său zâmbet înainte de explozie, este mama celor doi băieți ce le umplu zilnic viața de fericire amândurora. Nimic nu a putut să îl înfrângă pe Costi Slăniceanu: nici dispozitivul exploziv improvizat din dimineața zilei de 20 iunie 2006, nici durerea fizică sau sufletească din anii ce au urmat.
Anul acesta va reprezenta țara la Jocurile INVICTUS de la Toronto.

30 august 2018, Afganistan

Am vorbit azi cu Costi și mi-a spus cât de mult crede că în viitorul apropiat la Mânăstirea Dealu se va ridica centrul de recuperare și refacere.
Și m-am hotărât să fac tot ce pot pentru a-l ajuta.
Toate visele lui Slăniceanu se înfăptuiesc, am văzut asta în ultimii ani.
Cu un SMS, toți prietenii mei pot fi alături de Costi și de visul lui.

* Copy This Password *

* Type Or Paste Password Here *

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Copy This Password *

* Type Or Paste Password Here *