Important

183 posts

Vizită de lucru la Ministerul Muncii și Justiției Sociale

Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie-Izvorâtorul de Mir” (AMVVD), prin delegația formată din Marius Apostol – președinte, Dan Cosma – prim-vicepreședinte și Adrian Iloiu – vicepreședinte, a avut o întâlnire cu ministrul Muncii și Justiției Sociale, Marius Budăi, referitor la susținerea proiectului legii veteranilor, a drepturilor răniților și văduvelor și, deasemenea, cu privire la Ordonanţa de Urgenţă (OUG) 114.
Domnul ministru și-a exprimat susținerea proiectelor AMVVD urmând ca asociația să aibă întâlniri de lucru cu Ministerul Apărării Naționale (MApN), Ministerul Afacerilor Interne (MAI) și Ministerul Finanţelor Publice (MFP).
Împreună Susținem Veteranii!

Adunarea Generală a Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie – Izvorâtorul de Mir”- Ianuarie 2019, București

     În data de 26 ianuarie 2019 a avut loc Adunarea Generală a Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie – Izvorâtorul de Mir”. La eveniment au participat Consiliul Director (CD) al asociației, membrii din conducerea sucursalelor din întreaga țară, dar și alți membrii ai asociației.

     Așa cum se obișnuiește, ca de fiecare dată, Adunarea Generală a început cu intonarea Imnului de Stat.

     În cadrul acestei întâlniri a fost prezentat de către președintele asociației raportul privind activitățile desfășurate de către consiliul director anul trecut, s-au discutat cele mai importante probleme organizatorice, s-au votat și aprobat înființarea de noi sucursale, cât și modificarea unor structuri de conducere, atât la nivelul conducerii centrale, cât și la nivelul sucursalelor. Deasemenea președinții din țară au prezentat rapoartele de activitate pe anul pe anul 2018. Au fost stabilite împreună cu membrii Consiliului Director prioritățile pentru anul 2019, lucrul cel mai important pentru asociație. Nu în ultimul rând au fost analizate și aprobate modificările la actul constitutiv și la statutul asociației.

     Au fost ore bune de dezbateri și noutăți, iar pentru câteva minute au fost alături de membrii asociației și cei de la Allora Vision (echipamente de protecție profesionale) care au  susținut o prezentare de uniforme (stilul Army), precum și reprezentanți ai firmei Forever cu o prezentare a produselor lor.

      Așa cum ne-a obișnuit, solista de muzică populară Tatiana Mayer, membră a asociației a fost și ea prezentă cu o surpriză, venind alături de formația Teodor Ciobaniuc și Viorel Brad susținând un concert pe cinste, dar nu înainte de a da ocazia celor din Consiliul Director al AMVVD să răsplătească unele sucursale pentru întreaga activitate desfășurată pe parcursul anului trecut, susținerea Centrului de Recuperare și Refacere de la Aninoasa, Târgoviște (CRRV-AMVVD) și alte activități desfășurate pentru promovarea asociației.

     Adunarea Generală a AMVVD a durat mai bine de 8 ore, dar a adus în ochii și sufletele membrilor mulțumirea lucrului bine făcut și dorința de a realiza tot ce și-au propus.

     După cinci ani de la înființare, AMVVD a reușit să aibă 23 de sucursale în țară, peste 13.000 de membri și un scop bine determinat: creșterea și îmbunătățirea traiului militarilor veterani ai teatrelor de operații, finalizarea Centrului de Recuperare și Refacere pentru Veterani atât de necesar celor care au fost în misiunile internaționale și s-au ales cu răni pentru tot restul vieții.

     La sfârșit, ei nu au uitat să mulțumească tuturor celor care au susținut asociația, se implică în dezvoltarea ei și sunt devotați. Celor care au înțeles nevoile militarilor români răniți în teatrele de operații și că, ÎMPREUNĂ SUSȚINEM VETERANII.

AMVVD a fost, este și va rămâne alături de toți veteranii. Respect și onoare pentru fiecare dintre dvs.

ÎN VIGOARE DE LA 13 ianuarie 2019!!! Legea nr. 23/2019 pentru completarea art. 114 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice și a art. 55 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Art. I. –

La articolul 114 alineatul (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 20 decembrie 2010, cu modificările și completările ulterioare, după litera j) se introduce o nouă literă, litera j1), cu următorul cuprins:

”  j1) copiii militarilor, polițiștilor ori funcționarilor publici cu statut special în activitate sau în rezervă, mobilizați sau concentrați în unități militare, decedați ca urmare a unor acțiuni specifice, prin accidente, catastrofe sau alte asemenea evenimente intervenite în timpul și din cauza serviciului sau a unor misiuni și operații în afara teritoriului statului român, cărora li s-a deschis dreptul la pensie de urmaș în sistemul public de pensii, optează pentru o altă pensie, potrivit art. 55 alin. (11) din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările și completările ulterioare.”

Art. II. 

La articolul 55 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 556 din 27 iulie 2015, cu modificările și completările ulterioare, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (11), cu următorul cuprins:

” (11) De o pensie de urmaș egală cu baza de calcul prevăzută la art. 28, dacă optează pentru aceasta, pot beneficia și urmașii militarilor, polițiștilor ori funcționarilor publici cu statut special, aflați în situațiile prevăzute la alin. (1), cărora li s-a deschis dreptul la pensie de urmaș în sistemul public de pensii.”
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituția României, republicată.

 

Vizită la Garnizoana Râmnicu Sărat împreună cu președintele SUCURSALEI VRANCEA

Miercuri, 9 ianuarie, delegația Asociației Militarilor Veterani și Veterani cu Dizabilitați ,,Sfântul Mare Mucenic Dimitrie-Izvorâtorul de Mir”, formată din: Marius Apostol – președinte, Dan Cosma – prim-vicepreședinte, Cristina Mathias – vicepreședinte, Nelu Maican – vicepreședinte, Mihaela Dumitru – secretar general și Marius Barbu – președinte sucursala Vrancea, a făcut o vizită la Garnizoana Râmnicu Sărat.

Au fost întâmpinați de către comandantul garnizoanei, locotenent colonel Enache Gheorghiță care a condus delegația spre locul de întâlnire cu membrii și simpatizanții AMVVD.

În cadrul întâlnirii, domnul Apostol Marius – președintele asociației, și domnul Cosma Dan prim-vicepreședintele asociației au făcut o descriere succintă a echipei AMVVD și a scopului organizației și a activităților pe care le desfășoară, a realizărilor din anul 2018 precum și a inițiativei de promovare a unei noi legi a veteranilor care va aduce recunoașterea meritelor acestora , dar și a greutăților pe care le-a întâmpinat pe parcursul celor 5 ani de la înființare și până acum.

Aprofundând discuția alături de militarii prezenți la activitate, s-a reușit punctarea parțială a realizărilor asociației, dar și modul în care conducerea asociației a acționat în anumite împrejurări în sprijinul acestora.

De asemenea, militarilor garnizoanei li s-a prezentat activitățile și lucrările executate cu forțe proprii la Centrul de Recuperare și Refacere de la Mănăstirea Dealu, Târgoviște, principalul proiect al organizației, proiect ce vizează asigurarea recuperării fizice și psihice a militarilor răniți în Teatrele de Operații, cât și a celorlalți veterani, împreună cu familiile acestora,  primul proiect de acest gen din țara noastră.

S-a accentuat atât faptul că AMVVD are nevoie de ajutor pentru finalizarea centrului, un prim pas ar fi completarea formularului 230 privind redirecționarea de 2% din impozitul pe venit de către veterani și simpatizanți pentru deschiderea Centrului, astfel veteranii vor beneficia de laboratoare medicale, camere de odihnă, dar mai ales de tratament nediscriminatoriu și respect.

În urma vizitei, echipa AMVVD, a rămas plăcut surprinsă de atenția deosebită arătată de auditoriu și consideră că orice astfel de întâlnire este o oportunitate de a se informa reciproc referitor la activitățile întreprinse, de a socializa cu scopul de a evolua.

Adunarea Generală a A.M.V.V.D.

Stimați membrii și susținători ai AMVVD, vă aducem la cunostință că, sâmbătă 26 ianuarie 2019, ora 9.00, va avea loc Adunarea Generală a A.M.V.V.D.
Ședința va avea loc în Bucuresti, la Complexul Militar Haiducului.
Vă anuntăm că au trecut cinci ani de la înființarea asociației și, conform statutului, anul acesta, vom avea alegerea unor noi membrii în Consiliul Director (unde este cazul) și înființarea unor Sucursale AMVVD la nivel național.
Rugăm președinții de sucursale și membrii AMVVD, care doresc să facă propuneri, să trimită mail pe – amvvd.2013@yahoo.ro – cu cei pe care îi vor la conducerea asociației.
Onoare și Respect !

În prag de sărbători, PRIVEȘTE lumea prin ochi de copil

Crăciunul este prin excelență sărbătoare cadourilor. Mici și mari, adulți și bătrâni, așteptăm să ni se ofere măcar un dar. Copiii sunt o categorie socială importantă și vulnerabilă, asigurându-ne viitorul și continuitatea noastră ca neam. Nimeni nu poate rămâne cu inima de piatră în fața unor suflete neîntinate ca ale lor. Pentru AMVVD Timișoara înseamnă muncă și multe ore pierdute pe care l-au oferit, cu drag,  în schimbul a  câtorva zâmbete și râsete de copil…

Astfel, veteranul Mihai Onea – președintele AMVVD Timișioara zis Moș Crăciun și echipa condusă de „Crăciunița” Any Florescu -vicepresedintele AMVVD Timișoara  au fost prezenți la Batalionul 32 Cercetare-Supraveghere „Mircea” din Timișoara. A devenit tradiție să se dăruiască micuților cadouri de Crăciun în cadrul unității.

 

Într-un cadru festiv, demn de gingașele făpturi, atât copiii militarilor timișoreni, cât și cei ai membrilor AMVVD Timișoara au primit daruri din partea Moșului, iar reacțiile lor nu au întârziat să apară.

 

Crăciunul este mai mult decât o simplă sărbătoare, iar spiritul Crăciunului constă în ai avea pe cei dragi alături și în a celebra generozitatea, buna întelegere, liniștea. Asta au încercat să răspândească și membrii sucursalei AMVVD Timișoara, și militarii de la Batalionul 32 Cercetare-Supraveghere „Mircea”.

Și cum bunătatea dă naștere la bunătate, adulții, fie ei veterani sau simpli militari au avut parte de ceva ce doar dăruind poți avea: energie pozitivă, râsete, fericire, stare de bine din partea unor sufletele ce încă nu au aflat ce este ura, răutatea sau invidia.

Ne pregătim să încheiem acest an cu un salut călduros pentru președinții de la nou-inființatele sucursale Oradea și Craiova

Ieri, 20 decembrie a.c., a avut loc ședința Consiliului Director al Asociaţiei Militarilor Veterani şi Veteranilor cu Dizabilităţi „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie-Izvorâtorul de Mir” la care au participat un număr de 20 persoane – Consiliul Director, secretariatul, administratorul dl Tiberiu DINU, doamna avocat Iuliana WOLF și alți invitați.

La lucrările şedinţei au participat 7 membri ai CD din numărul total de 9 membri, astfel şedinţa este declarată statutară.

A fost o ședință cu multe puncte de dezbătut și hotărât ce a durat mai bine de patru ore. Au  luat cuvântul președintele A.M.V.V.D., dl Marius APOSTOL, care a  prezentat ordinea de zi a ședinței ce a fost supusă dezbaterii și alte probleme de ordin organizatoric, prim-vicepreședintele Dan Cosma, vicepresedintele interimar Cristina Mathias și  doamna Contabila Mariana Serafim.

Unele dintre cele mai importante puncte sunt:  

  1. Înfiinţarea Sucursalei Craiova;
  2. Aprobare cu unanimitate de voturi – propunere numire în funcţia de preşedinte interimar al Sucursalei Craiova a dlui BOATA DUMITRU;
  3. Înfiinţarea Sucursalei Oradea;
  4. Aprobare cu unanimitate de voturi – propunere numire în funcţia de preşedinte interimar al Sucursalei Oradea a dlui Daniel TĂNASE;
  5. Aprobare cu unanimitate de voturi – donaţie de către un spital din Germania a 150 de paturi hidraulice şi a altor materiale medicale pentru CRRV – AMVVD;
  6. Aprobare cu unanimitate de voturi – propunere numire în funcţia de preşedinte interimar al Sucursalei Braşov a dnei Ana STOICA
  7. Aprobare cu unanimitate de voturi – propunere numire în funcţia de vicepreşedinte interimar (coordonator sucursale AMVVD Cluj, Dej, Timişoara, Bistriţa) a dlui Nelu MAICAN;
  8. Aprobare cu unanimitate de voturi – propunere numire în funcţia de preşedinte interimar al Comisiei de Cenzori a dlui Lixandru CĂLIN;
  9. Aprobare cu unanimitate de voturi – propunere de membru în Comisia de Cenzori a dnei Mariana ANGHEL;
  10. Aprobare cu unanimitate de voturi – propunere numire în funcţia de director de comunicare în Departamentul de Comunicare a dnei Emilia ANTON;
  11. Aprobare cu unanimitate de voturi – propunere de intrare în Departamentul Comunicare a dnei Andreea GÂTĂ şi a dlui Dan MINCĂ;

Amintim pe această cale că, următoarea întâlnire va fi pe 26 ianuarie la Adunarea Generală unde vor fi prezenti și toti președintii de sucursale sau membrii delegați.