Camarazi de suflet, AMVVD dăruind fericire

Camarazi de suflet, AMVVD dăruind fericire

Sâmbătă, 20 aprilie, Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități am dăruit fericire. Noi, camarazi de arme, ne-am transformat în camarazi de suflet. Am lăsat la Așezământul Social ” Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, nu doar alimente, haine, aparatură, mobilier, jucării ci și o parte din sufletele noastre. Pe câmpul de luptă am reușit să fim puternici, iar aici am fost oameni calzi si buni prieteni. Emoția ne-a înfrânt însă de la primul contact cu ochii blânzi și naivi ai copiilor, dar mai ales surâsul lor sincer. Copiii pentru care ne rugăm, alături de părintele Valentin Stefan și preoteasa Veronica Stefan, să răsară soarele pe-a vieții stradă. Este greu să fim OAMENI într-o lume atât de întunecată? Nu!

E nevoie doar de oameni ca domnul Marius Apostol, veteran și întemeietorul acestui demers umanitar, dar și de oameni care știu ce înseamnă dăruirea și onestitatea.
Bucuria celor mici vine din faptele celor mari, iar acum în pragul Sfintei Sărbători Pascale militari veterani întorși din Teatrele de Operatii, militari răniți în teatrele de operații, membrii AMVVD, dar și reprezentanți ai societății civile Bragadiru au făcut ca ” IEPURAȘUL ” să ajungă mai repede la 45 de copii găzduiți permanent la Așezământul „Sf. Arhangheli Mihail și Gavril” din Giurgiu. Zâmbetul le-a fost mare, inima le-a bătut cu putere, iar mulțumirea fără margini. Toate cadourile și pachetele au conținut alimente, jucării, haine pentru fete și băieți, cărți, aparatură și produse de igienă personală. Această surpriză a fost posibilă cu sprijinul prietenilor, colegilor AMVVD din țară, dar și datorită oamenilor generoși și cu suflet mare!
Mulțumim pentru implicare președintelui de onoare al sucursalei AMVVD Argeș, Florin Vuță; președintelui AMVVD Argeș – Viorel Amzărescu, dar și membrului Nițu Cosmin; sucursalei Câmpulung condusă e Marius Ionescu -președinte, dar și delegației formată din dl Ion Gheorghe Gabriel și Dragomir Valeriu; Consiliului Director al AMVVD, societății civile, doamnei Udrea Smaranda, comunității Bragadiru care mereu ne-a fost aproape și a dat o mână de ajutor și, nu în ultimul rând, familiei Mihai și Ramona Darie.
Paștele înseamnă credință , ajutor, dăruire, dar mai ales fapte bune!
Împreună și uniți putem să facem mult bine!
Doamne Ajută tuturor!

* Copy This Password *

* Type Or Paste Password Here *

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Copy This Password *

* Type Or Paste Password Here *