BĂTĂLIA DE LA TÂRGUL FRUMOS – 5 aprilie 1944

BĂTĂLIA DE LA TÂRGUL FRUMOS – 5 aprilie 1944

Despre conflictul sovieto-german din 1941-1945, probabil cel mai distrugător din toate timpurile (atât prin volumul pierderilor umane, cât şi prin efectele politico-sociale), s-a scris şi se scrie enorm. Una dintre bătălile de mare amploare dintre aceste două tabere, în care a fost implicată și Armata României , este cea de la Târgu Frumos, din primăvara anului 1944.

Într-o lucrare apărută în 2007 şi intitulată sugestiv ,,Red Storm over the Balkans. The Failed Soviet Invasion of Romania, spring 1944,” istoricul american David M. Glanz sugerează că în iarna şi primăvara anului 1944, Armata Roşie a condus o ofensivă pe scară largă pe întreg frontul din nordul Moldovei, cu obiective extrem de îndrăzneţe, inclusiv cucerirea regiunii petrolifere de lângă Ploiești şi, pe cale de consecinţă, a unei părţi însemnate din teritoriul românesc.

Dacă în Occident bătălia pentru Moldova din aprilie-iunie 1944 este destul de cunoscută, cea de-a doua bătălie de la Târgu Frumos fiind obiect de studiu în academiile militare americane în timpul „războiului rece”, în România ea reprezintă un mister pentru opinia publică.

La 5 aprilie 1944, Hitler a reorganizat Grupul de Armate „A”, împărţindu-l în Grupul de Armate „Ucraina de Nord” şi „Ucraina de Sud”. Cancelarul german şi Înaltul Comandament al Armatei de Uscat (OKH) aprobaseră, în principiu, organizarea apărării prin intercalarea unităţilor germane şi române, cu toată „rezerva” arătată de o parte a planificatorilor de la Berlin cu privire la „capacitatea operativă” a unităţilor române, care pana la final s-au dovedit extrem de curajoase. Imediat după preluarea comenzii, generalul Schörner, realizând că aliniamentul defensiv al grupului de armate „Ucraina de Sud” era divizat pe două aliniamente distincte, ceea ce ridica dificultăţi operative evidente, a propus retragerea din Basarabia, pe Prut, pentru a evita încercuirea lor prin declanşarea unei ofensive sovietice între Prut şi Siret.

După ce înţelesese retragerea din nord-vestul României, din necesităţi militare evidente, Mareşalul Antonescu s-a opus propunerii, nedorind să abandoneze pur şi simpu Basarabia şi invocând şi nevoia de a proteja perimetrul petrolifer din Valea Prahovei.

În consecinţă, Grupul de Armată „Ucraina de Sud” a fost împărţit în două subgrupuri de armată cu un mixt de trupe româno-germane.

Locul cel mai important din punct de vedere strategic din întregul dispozitiv al frontului germano-român era regiunea Târgu Frumos, care se preta unui atac cu numeroase unităţi blindate. Acolo au fost integrate sute de blindate între cele două poziţii de apărare cunoscute sub numele de „Dacia” şi „Traian”.

Marele Stat Major român a organizat alte două poziţii de apărare în adâncime, „Decebal” şi „Ştefan”, destinate să limiteze şi să oprească eventuala înaintare a inamicului în spaţiul dintre Prut şi Carpaţii Orientali.

Unii dintre supravieţuitorii acestei divizii de elită, care şi-au scris memoriile după război, au rămas cu amintiri plăcute din România.

Un ofiţer german, pe atunci locotenent, îşi amintea că la Bacău „domnea o atmosferă de pace”, în magazine găsindu-se produse „care în Germania dispăruseră de mult”. După ce sugerează că populaţia îi privea cu simpatie, aminteşte şi de o întâlnire cu o mare unitate românească, „destul de bine dotată”, şi care i-a lăsat o bună impresie în privinţa disciplinei şi a dorinţei de a lupta.

Prima bătălie de la Târgu Frumos

La începutul lunii aprilie, în regiunea Târgu Frumos fusese dislocat Corpul 5 armată român, comandat de generalul Constantin Niculescu, care avea în compunere iniţial diviziile 1 şi 4 infanterie. Ulterior, Corpul a primit şi Divizia 1 gardă, dispusă la vest de Târgu Frumos, şi Divizia 6 infanterie, introdusă în dispozitiv la Est de Paşcani. Aceasta din urmă avea să resimtă din plin şocul declanşării ofensivei sovietice. Germanii au instalat divizia ,,Grossdeutchland” pe aliniamente defensive la nord de Târgu Frumos.

A doua bătălie de la Târgu Frumos

În dimineaţa zilei de 2 mai, la orele 05:15 (ora Moscovei), un vuiet imens a spulberat liniştea unei dimineţi călduroase de primăvară, atmosfera părând că se dezintegrează. Prin semiîntunericul zorilor, 1.000 de tunuri şi mortiere şi-au lansat încărcăturile mortale peste poziţiile germane şi române, într-o terifiantă simfonie, timp de o oră.

A urmat şuieratul specific al lansatoarelor de rachete, „orgiile lui Stalin”, în timp ce ţăcănitul sacadat al mitralierelor începea să se audă timid. Prin norii de fum şi de praf ridicaţi de bombardament s-a auzit apoi huruitul specific al motoarelor de blindate, în timp ce infanteria sovietică le urma cu strigăte de „uraaa!”, ce păreau să se audă de peste tot.

Locotenentul Hans-Karl Richter mărturisea mai târziu:„Nu mai văzusem niciodată aşa ceva. În valea întinsă în faţa ochilor mei, rulau cu viteză 80-100 de tancuri, îndreptându-se direct spre plutonul meu”. Deasupra zburau avioanele Armatei 5 Aeriană.

În timp ce asupra poziţiilor defensive din regiunea Târgu Frumos se dezlănţuia iadul, undeva spre est, la nord de Iaşi, două divizii de infanterie sprijinite de blindatele Armatei 6 Tancuri declanşaseră, la rândul lor, atacul spre sud. Divizia Grossdeutschland a raportat aproximativ 200 de tancuri distruse în timpul acestei bătălii teribile. În privinţa pierderilor, estimarea este dificilă. Din cei aproximativ 850.000 de oameni din compunerea Fronturilor 2 şi 3 ucrainene folosite pe frontul românesc în primăvara anului 1944, aproximativ 150.000 au fost pierderi (morţi, răniţi, dispăruţi), un procent de 18%, relativ redus comparativ cu alte operaţiuni importante ale războiului.

Puţin (sau deloc) cunoscută opiniei publice româneşti, peste jertfa de sânge a soldaţilor români implicaţi în bătălia pentru Moldova s-a aşternut uitarea.

Astăzi, după șapte decenii, când patimile politice şi ideologice s-au mai stins (sau, mai bine spus, ar fi trebuit să se stingă), dincolo de cunoaşterea propriei istorii, avem obligaţia unui singur lucru: amintirea celor care au murit, în uniformă şi cu arma în mână, pentru apărarea României. Glorie eternă militarilor români căzuți pe fronturile de luptă!

Un comentariu

* Copy This Password *

* Type Or Paste Password Here *

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Copy This Password *

* Type Or Paste Password Here *