Asumare şi pătimire

Asumare şi pătimire

Marius Apostol povesteşte ca unul care a trăit nemijlocit războiul. Şi, fără vreo exagerare, războiul său nu are nimic mai prejos decât cel al lui Erich Maria Remarque. Ba chiar, ai putea crede că nu e nimic nou pe front. Citindu-l pe Marius Apostol, constaţi că grozăviile rămân aceleaşi, indiferent în care război se întâmplă. Iar cine are impresia că militarul român a mers pe front în ultimii 20 de ani doar aşa, ca să-şi plătească dările ori să-şi cumpere vreo maşină mai acătării, se înşală amarnic.
Marius Apostol demonstrează aici că militarul român merge pe front (şi) din convingere. Că el ştie care îi este locul, ştie că are un ordin de respectat şi că trebuie să facă tot ce-i stă în putere pentru ca ordinul acela să fie îndeplinit. Chiar dacă asta înseamnă să te îmbolnăveşti de stomac până în teatrul de operaţii, pentru că drumul e mai lung decât au anticipat „planificatorii”. Ori să nu ai nicio veste de la familie timp de câteva săptămâni. Ori să încerci să înţelegi crizele de nervi ale şefilor. Ori să filtrezi realitatea crudă a războiului astfel încât să nu o iei razna.
În povestirile acestea adevărate, scrise de Marius Apostol ca şi cum ar fi transmise oral, la un foc de tabără, este vorba mai ales despre asumare. Despre un cod al onoarei pe care nu l-a prins niciun regulament, dar pe care unii militari ştiu să-l respecte în pofida oricăror greutăţi.
Aceasta nu este o operă de ficţiune. Nu este produsul imaginar al unui corespondent de front. Ci este istoria trăită de unul dintre cei care au muncit şi care s-au sacrificat pentru ca România militară de astăzi să fie recunoscută ca un partener serios.
„Ne spălam hainele şi le uscăm pe noi”, scrie undeva Marius Apostol. Pentru că este vorba aici şi despre pătimire. Ori, poate, mai ales despre pătimire. Pare că nimic nu e simplu, nimic nu e facil ori lipsit de costuri în amintirile lui Marius Apostol. Totul a avut un preţ, plătit cu vârf şi îndesat de eroii pomeniţi în această carte, ale căror nume au rezonanţa celor rostite de preot la liturghie. De altfel, am găsit frumoasă potrivirea de nume între autorul acestei cărţi, biserică şi latura misionară, apostolică, de care misiunile internaţionale ale militarilor români nu au fost deloc străine.
Vreau să cred că „Apostol” este un început. Curajos, direct, fără ocolişuri inutile, incomod. Aşa cum este orice caracter adevărat. Un început, pentru că avem nevoie de astfel de mărturii, în care ne reîntâlnim cu soldatul acela din poezia lui Nichita Stănescu, cel care nu are viaţă personală.
„Nu mai suntem tineri. Nu mai vrem să cucerim lumea. Suntem nişte fugari. Fugim de noi înşine. De viaţa noastră.” Am citat din „Pe frontul de vest nimic nou”. Marius Apostol nu fuge de nimeni. Se luptă în continuare pentru interesele camarazilor săi şi are curajul de a se exprima public de fiecare dată când ei sunt nedreptăţiţi. Inclusiv această carte este o mărturie a luptelor sale necontenite şi, văzându-l atât de determinat, cunoscându-i puterea de convingere, nu pot să-mi imaginez alt sfârşit pentru războiul său în afara victoriei. Asta deşi, veţi vedea, drumul către un final pozitiv este presărat cu nenumărate exerciţii de umilinţă şi cu lecţii de viaţă.
Constantin Pistea

Onoare și respect!

* Copy This Password *

* Type Or Paste Password Here *

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Copy This Password *

* Type Or Paste Password Here *