AMVVD vă urează: BUN VENIT în familie SUCURSALA BRAȘOV !

AMVVD vă urează: BUN VENIT în familie SUCURSALA BRAȘOV !

Anunțam zilele trecute că, în această perioadă reprezentanții AMVVD, încep vizitele în țară. Astfel, Marius Apostol – președinte și Dan Cosma – prim-vicepreședinte, așa cum au promis, au pornit la drum către Predeal, Brașov, Târgu Mureș, Bistrița și Cluj .

Asociaţia Militarilor Veterani şi Veteranilor cu Dizabilităţi „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie-Izvorâtorul de Mir” (AMVVD) a fost alături, prin reprezentanții ei, pentru câteva minute, de veteranii și de comandantul Batalionul „Sarmizegetusa” – Predeal după care au pornit spre Brașov unde au fost întâmpinați de subofițeri de comandă și de locțiitorul de Brigadă 2 Vânători de Munte.

Punctele principale discutate cu cei de la Predeal și Brașov au fost:

  •  Legea nr. 150/2014 si Lege nr. 81/2016 privind modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 82/2006 pentru recunoașterea meritelor personalului armatei participant la acțiuni militare și acordarea unor drepturi acestuia și urmașilor celui decedat.
  • Legea 227/2015 privind Codul Fiscal, mai exact, scutirea de plata a impozitelor pentru veterani.
  • Prezentarea și înțelegerea ofertei de parteneriat/sponsorizare cu Compania Restart Energy.
  • Discuții pentru gratuitatea locurilor de parcare în Județul Brașov.

De asemenea, la Brașov, în urma discuțiilor și a cererilor de adeziune, Asociaţia Militarilor Veterani şi Veteranilor cu Dizabilităţi „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie-Izvorâtorul de Mir” (AMVVD) a mai înființat o sucursală unde, deocamdată, președinte interimar este Ionescu Robert, vicepreședinte Vâti Octavian, casier Lefter Iulian  și secretar Stoica Ana Maria.

Le urăm BUN VENIT în „familie” colegilor de la SUCURSALA BRAȘOV!

Și pentru că, timpul nu stă în loc, au mult de muncă și drum lung de parcurs, Marius Apostol și Dan Cosma au pornit spre Târgu Mureș.

Le urăm, reprezentanților AMVVD, drum bun și multe reușite!

 

 

 

 

* Copy This Password *

* Type Or Paste Password Here *

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Copy This Password *

* Type Or Paste Password Here *