AMVVD în fața președintelui Senatului României, Călin Popescu-Tăriceanu

AMVVD în fața președintelui Senatului României, Călin Popescu-Tăriceanu

Astăzi, o delegație a Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități – președinte Marius Apostol, prim-vicepreședinte Dan Cosma, militar rănit în Afganistan – Ionuț Butoi, Mihai Darie, Tiberiu Dinu, Mihaela Dumitru – a avut o întâlnire cu președintele Senatului României – Călin Popescu-Tăriceanu.
Întrevederea de astăzi s-a dovedit a fi benefică, astfel că punctele „atacate” au prezentat interes pentru președintele Senatului, care și-a declarat deschiderea și interesul privind punctele abordate în cadrul întâlnirii, precum și susținerea.
Astfel, s-a obținut Aviz Favorabil privind proiectul de Lege L-176/2019, precum și urgentarea acestuia. Un alt obiectiv care va prinde contur este completarea Art.16, a Legii 215/2016 privind ceremoniile militare.
Alt punct de interes al discuției a fost privind proiectul legii de modificare și completare a art.21 din Legea 223/2015 privind pensiile militare de stat și promovarea acestui proiect către Camera Deputaților.Președintele Senatului a înțeles importanța inlăturării discriminării militarilor ieșiți din sistem la 40 de ani în comparație cu militarii profesioniști aflați în activitate în acest moment.
Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități are în vedere toate demersurile necesare pentru a obține rezultatele așteptate de membrii acesteia.
Cu fiecare pas pe care îl facem, suntem mai aproape de EROII noștri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *