„Ajută Mereu, fii Voluntar, Vino şi Donează!” – ÎMPREUNĂ CU FUNDAȚIA VIAȚĂ ȘI LUMINĂ, LA DRUM, CĂTRE FAMILII DEFAVORIZATE

„Ajută Mereu, fii Voluntar, Vino şi Donează!” – ÎMPREUNĂ CU FUNDAȚIA VIAȚĂ ȘI LUMINĂ, LA DRUM, CĂTRE FAMILII DEFAVORIZATE

Membrii Asociaţiei Militarilor Veterani şi Veteranilor cu Dizabilităţi „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie-Izvorâtorul de Mir” (AMVVD) vor fi iar în „prima linie” și au  mers la Fundația Viață și Lumină din București pentru a dona ajutoare celor nevoiași, pentru a contribui la o clipă de fericire, un zâmbet și o speranță pentru vremuri mai bune, începând astfel campania: „Ajută Mereu, fii Voluntar, Vino şi Donează!”

 „Atunci când esti în teatrul de operaţii am văzut ce înseamnă suferința copiilor care nu mai au de niciunele. Am văzut bucuria și lacrimile din ochii copiilor străini când le întindeam un fruct, o ciocolată, o apă. Am văzut și simțit căldura și fericirea celor care, pentru o clipă, se bucurau de micile atenții. Atunci când eram în teatrul de operații, departe de casă, de familie, și vedeam prin ce chinuri groaznice trec micuții, am înteles şi învăţat să preţuim viaţa. Am învățat să dăruim indiferent de vremuri, am învățat să împărțim pentru a vedea și simți gustul fericirii. Orice copil își dorește să primească un dar în prag de sărbători. Generozitatea voastră poate face o mare diferență în viața copiilor. Haideți să îi ajutăm să treacă acest pas care, de multe ori, este unul foarte dificil pentru ei.  În ochii copilului care primește o mică atenție TU POȚI FI EROU. Toți putem fi eroi pentru semeni! Iubim copiii de orice naționalitate dar, mai mult, suntem români şi ne iubim neamul!”, este mesajul care-l transmite A.M.V.V.D. către toți românii în prag de sărbători, este mesajul asociației de început de campanie.

România are 6,5 milioane de beneficiari de asistenţă socială, dar mai mult de jumătate dintre aceştia sunt copii, arată datele pe baza informaţiilor de la Institutul Naţional de Statistică şi de la Ministerul Muncii.

Constituind o problemă de mare actualitate în spațiul realității sociale românești, problema copiilor instituționalizați are în aceeași măsură nevoie de o rezolvare cât mai rapidă și mai favorabilă.

Principalul motiv care stă la baza deciziei de instituționalizare a copilului îl reprezintă starea de sărăcie a familiei copilului. Fie că este vorba de copiii doriți sau nu, aceste familii nu dispun de resursele necesare care să le permită să hrănească copilul, să îi cumpere îmbrăcăminte, să-l școlarizeze. Este vorba de familii în care părinții fie că nu lucrează, fie că dispun de slujbe cu caracter sporadic, așa-numitul „lucrul cu ziua”, fie că provin din orfelinate și societatea îi integrează mai greu.

Pentru aceste familii, instituția apare ca un cămin sau internat, care le poate oferi copiilor cu mult mai mult decât reușesc ei. Astfel, chiar și în familiile biparentale, o serie de alți factori de stress social pot agrava problema sărăciei și a nesiguranței materiale.

Noi, asociația nu dorim o societate în care toți copiii și tinerii să trăiască în siguranță. Vrem să ajutăm, cu ce ne stă în putință, copiii nostri, ai țării, să crească frumos, fără griji, cu iubire pentru acest pământ, acest neam. Pentru o țară frumoasă de care suntem mandri, pentru acest tricolor pe care îl purtâm în suflet și-l cinstim de câte ori avem ocazia.

 

„Ajută Mereu, fii Voluntar, Vino şi Donează!” – Prima familie

Ora 9,00. Am început pregătirea, peședintele AMVVD, Marius Apostol, a sunat adunarea și ne-am pus pe treabă. Cu zâmbetul pe buze, cu gândul că vom putea oferii puțină bucurie unor oameni loviți de sortă, de destin. Am ales, de data asta alt drum, am ales să ne îndreptăm către cei defavorizați social, către cei care își cresc copiii numai ei știu cum, către cei care se luptă pentru micile suflete să ramână în familie, să nu aibă parte de orfelinate, pentru cei care provin de acolo și stiu că societatea nici mai târziu, după majorat, nu le-a mai oferit ajutor, acoperiș deasupra capului….

Așteptăm să încărcăm bunurile. Fundația cu care am colaborat, Fundația Viață și Lumină s-a oferit să ne pună la dispoziție un microbuz și împreună să încărcăm și să ducem micile ajutoare. Astfel, cu lucrurile puse în microbuz și alte autoturisme, micile ajutoare ce au fost strânse de membri ai AMVVD – militari ai Armatei României, jandarmi sau poliţişti -, de oameni cu suflet mare care au vrut să fie alături de noi, am pornit către prima destinație.

Familia N. I.,  familie legal constituită, fără adăpost permanent. Ei, acum, locuiesc într-un apartament la demisol, oferit temporar de o cunoștiință. Mama a fost copil al străzii, nu are studii dar știe că cel mai de preț lucru este familia. Este mică, slabă, cu suflet cald și bun, muncitoare și cu grija zilei de mâine. Tatăl, un bărbat înțelegător, cu ochii triști, care are probleme de sănătate. S-a născut cu un defect la mână și cu toate astea luptă să trăiască și să facă ce face un om sănătos, normal. Împreună au 4 copii , respectiv:  un băiat în clasa a VIII, de 15 ani (era la școală când am ajuns noi) vrea ca într-o zi, când se v-a face mare, să poată să-și ajute familia, un băiat în clasa a V-a, de 11 ani, cu probleme mari de sănătate care necesită supraveghere permanentă, însoțitor fiindu-i tatăl, o fetiță în clasa a III a, de 9 ani și ultimul copil – o fetiță de 4 ani.

Mama, Irina, în urma unui telefon, ne-a așteptat în stradă. Ne-a primit cu mulțumiri și cu dorința de a-i vizita casa. Să vedem că este o casă îngrijită, curată, cu căldură și deschisă pentru vizite. „Nu avem prea multe, dar ceea ce avem îi mulțumim omului străin care ne-a adăpostit până la primăvară. Dânsul a vrut să ne dea o casă la țară dar din cauza inundațiilor care au fost casa a fost făcută praf. Pentru că ne-a promis că ne ajută, nu a vrut să ne lase pe drumuri, și atunci, ne-a lăsat să stăm aici până la primăvară. El este plecat, nu este român. Haideți, vă rog, intrați! Aici este camera unde dormim, ne scuzați avem doar un pat și suntem mulți, am pus 2 saltele pe jos și am mai improvizat un pat. Copiii trebuie să doarmă liniștiți și să nu se îmbolnăvească… Aici, este bucătăria unde gătesc. Trebuie să gătesc, să fie hrăniți, să poată să aibă condiții să învețe, să nu ajungă amărâți. Haideți, vă rog, să vă servesc cu ceva… un pahar cu apă? Noi, eu și soțul, facem ce putem ca să le dăm ceea ce le trebuie… muncim și noi, pe unde apucăm, cu ziua, să câștigăm un bănuț, să nu-i facem probleme omului care a avut încredere în noi. Mario are probleme de sănătate, este bolnav, nu poate fi lăsat singur. Facem cu rândul, niciodată nu sunt copiii singuri. Eh, asta-i viața!”

Au fost primele minute care au trecut. Am început să simțim durerea și amărăciunea omului chinuit… Eram tăcuți și parcă prea mici pentru sufletul acestei femei…Ne-a salvat managerul fundatiei, doamna Lenuța Pârvan – Manager Program Prevenire Fundația Viață și Lumină – care a spus cu zâmbetul pe buze că: „oamenii ăștia, de la Asociația Militarilor Veterani și a Veteranilor cu Dizabilități, sunt militari care au luptat în teatrele de operații – Afganistan, Irak etc – , sunt eroii zilelor noastre și au venit, câțiva membri, să vă ofere câte ceva. Un dormitor cu dulap, pat, noptiere etc, ceva hăinuțe, câteva alimente de bază și, pentru copii, câte-o punguță cu dulciuri”

„Vai, vă mulțumesc că v-ați gândit la noi. Ce bine că o să avem dulap! Acum pot să le pun și eu lucrușoarele curate, frumos aranjate. Vă mulțumim!”, a răspuns Irina cu ochii în lacrimi și cu zâmbetul pe față.

Dan Cosma, prim-vicepreședintele AMVVD, o întreabă pe mămică dacă are televizor: „Televizor, aveți? Avem și un televizor, antenă parabolică, reserved și telecomandă. Adică, vă mai trebuie doar abonamentul și o să facem cumva…” Răspunsul Irinei vine repede și prompt: „Vă mulțumim, dar poate îl dați altcuiva. Aici, politica blocului este că nu avem voie cu antenă d-asta mare, nu avem voie să punem nimic pe bloc. Poate este altcineva care poate și are nevoie! Vă mulțumim și nu vă supărați, vă rog!”

Ne apucăm de descărcat mobilierul și Mario, bucuros, vrea să ajute. Deși are probleme de sănătate, se ambiționează să fie „bărbat” și să dea o mână de ajutor. Micuțul este bucuros și încearcă, cu timiditate, să spună câte ceva. Mama îi spune că a primit și o punguță pentru el. El, fericit, îi spune că se va uita după ce termină treaba.

Am terminat de descărcat și mai stăm puțin de vorbă afară, în fața scării. Suntem bucuroși că am putut aduce un zâmbet și puțină bucurie în sufletul lor. Dar, suntem triști că în România zilelor noastre există așa ceva. Avem acea durere grea și tristețe în suflet, pe care încercăm s-o ascundem cât mai adânc în noi, să nu lăsăm se se vadă, să părem tari dar ochii umeziți ne dau de gol. Încercăm să plecăm cât mai repede și să nu arătăm că cei afectați, de data asta, suntem noi. Stabilim să ne oprim în apropiere și să stăm puțin de vorbă, să ne adunăm și să vedem cum facem să mergem mai departe, la altă familie….

O altă poveste, o altă lecție de viață, pe care o s-o relatăm cât de curând.

 

Un comentariu

* Copy This Password *

* Type Or Paste Password Here *

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Copy This Password *

* Type Or Paste Password Here *