A slujit Armata României și medicina militară timp de 30 de ani, inclusiv în Teatrele de Operații. Onoare și respect, plt. adj. pr. (r) Maria Ivan!

A slujit Armata României și medicina militară timp de 30 de ani, inclusiv în Teatrele de Operații. Onoare și respect, plt. adj. pr. (r) Maria Ivan!

Anual, în 21 august, Armata României sărbătorește Ziua Medicinei Militare pentru a-și arăta recunoștința față de oamenii în uniformă care servesc această armă. Sau, față de cei care au servit-o și care își aduc aminte cu nostalgie de clipele în care au vegheat la sănătatea colegilor în țară ori departe de casă în Teatrele de Operații. Printre aceștia din urmă se numără și  plt. adj. pr. (r) Maria Ivan, asistentă medicală, care a servit Armata României cu pasiune și devotament timp de 30 de ani și a participat la trei misiuni în Teatrele de Operații din Irak și Afganistan.

Originară din Botoșani a urmat Școala militară de subofițeri sanitari din Focșani și a fost repartizată în Bistrița unde a muncit până la trecerea în rezervă. A făcut parte din primul batalion românesc dislocat în Irak, în anul 2003, fiind prima femeie militar român care ajungea într-un Teatru de Operații. Fiind o femeie puternică a participat apoi, la încă două misiuni internaționale în Teatru de Operații din Afganistan. A făcut față, de fiecare dată, căldurii mari din aceste Teatre de Operații, stres-ului produs de bombardamente și vieții de militar departe de casă, chiar dacă a purtat în gând, în fiecare moment, chipul soțului și al fetiței sale pe care îi îmbărbăta de departe.

Astăzi, de Ziua Medicinei Militare, plt. adj. pr. (r) Maria Ivan a avut amabilitatea să ne împărtășească câteva dintre gândurile domniei sale: ,,Am participat, alături de colegii mei din compartimentul medical, la trei misiuni internaționale in Teatrele de Operații Irak și Afganistan. De fiecare dată, am plecat cu gândul că noi, mai mult ca oricare, trebuie să ne ducem la îndeplinire misiunea onorabilă de a veghea la menținerea stării de sănătate a colegilor nostri. Pentru asta, am făcut tot ce ne-a stat în putintă, ca atunci când ei au avut nevoie de noi, să fim mereu la datorie. Și, vă mărturisesc că, nu a fost deloc ușor în condițiile de acolo, dar cred cu tărie că la întoarcere am putut raporta  ,,misiune îndeplinită”. Așadar, sunt mândră să fac parte din onorabila categorie de militari ,,Arma Medical”!

Militarilor din Teatrele de Operații, cu deosebire militarilor din Batalionul 812 Infanterie ,,Șoimii Carpaților” din Bistrița, aflați în acest moment în Teatru de Operații din Afganistan, lt. adj. pr. (r) Maria Ivan a ținut să le adreseze următorul mesaj: ,,Cu ocazia Zilei Medicinei Militare țin să le urez un călduros ,,La mulți ani!” colegilor care sunt acum în Teatrele de Operații și, în mod special, colegilor din Bistrița care desfășoară o misiune în Afganistan.Le doresc multă putere de muncă, să vegheze și să aibă grijă de sănătatea semenilor lor poate chiar mai mult decât au grijă de ei. Să vă întoarceți acasă TOȚI și sănătoși!”.

Asociația MIlitarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități mulțumește doamnei plt. adj. pr. (r) Maria Ivan pentru  amabilitatea de a sta de vorbă cu noi, dar mai ales pentru sufletul pe care l-a pus în cei 30 de ani de carieră militară.

Onoare și respect!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *