A.M.V.V.D prezentă la AeroNautic Show 2019, București

A.M.V.V.D prezentă la AeroNautic Show 2019, București

Ca într-o familie, ne-am împărțit atribuțiile și programul la AeroNautic Show 2019, București. Astfel că, după o dimineață petrecută în Parcul Crângași, domnul Dan Cosma, însoțit de Adrian Iloiu, Nelu Maican, Alexandru Bujor și Mariana Constantinovici, au preluat după-amiază, familiile Udrea și Darie, având același obiectiv – de a face cunoscută activitatea Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sf. Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir”, precum și importanța primului și singurului Centru de Refacere și Recuperare pentru Veterani, de la Mănăstirea Dealu.
Ne-au vizitat standul, sute de persoane, și ne-au ascultat cu interes.

Cei mai mulți, au vrut să fie parte din visul nostru, făcând donații.Cei care s-au regăsit mai profund în activitatea asociației, au ales să se alăture marii familii AMVVD, înscriindu-se în aceasta.Mobilizarea pentru acest eveniment nu a fost de prisos.

Determinarea cu care au fost făcute lucrurile a dus la rezultate bune. De aceea, mulțumim pe-această cale, tuturor celor care au zăbovit la standul nostru.

Oriunde, A.M.V.V.D susține veteranii!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *