A.M.V.V.D continuă lupta pentru drepturile veteranilor

A.M.V.V.D continuă lupta pentru drepturile veteranilor

Luni, 18 noiembrie 2019, Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sf. Mare Mucenic Dimitrie – Izvorâtorul de Mir” și-a continuat seria de întâlniri cu instituțiile care au putere de decizie cu privire la solicitările militarilor veterani.

De data aceasta, o delegație formată din Marius Apostol – președinte, Dan Cosma – prim-vicepreședinte, Nelu Maican – vicepreședinte, Mihai Darie – vicepreședinte, Viorel Bujor – director administrativ, Mihaela Dumitru – secretar general, a prezentat solicitările primului- ministru al României, Ludovic Orban.

Pe ordinea dezbaterii au stat:
●proiectul de Lege aprobat de Senat cu nr. L – 176/2019 și înregistrat la Camera Deputaților cu nr.Pl – x 264/2019;
● constituirea unui Departament reprezentativ al acestei categorii de militari;
●solicitarea sprijinului în demersul înființării primului Centru de Recuperare și Refacere pentru Veterani de la „Mănăstirea Dealu”, din comuna Aninoasa, județul Dâmbovița.

Premierul s-a dovedit extrem de deschis discuției, fiecare punct prezentat fiind de interes, confirmând susținerea necondiționată în adoptarea amendamentului propus de A.M.V.V.D.

Ultimile două puncte vor fi analizate cu atenție, urmând a se lua decizii. Pe de-o parte, Departamentul reprezentativ al veteranilor constituie un subiect complex, iar Centrul de Refacere și Recuperare pentru Veterani – un proiect important, care lipsește militarilor veterani va fi tema unei vizite de lucru a primului-ministru.

Suntem optimiști că în cel mai scurt timp vom vedea și primele rezultate.

Împreună susținem veteranii!

Text: Ramona Nicoleta Darie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *